Recenzie: Bucatarie tiganeasca pop-up dinner Fragmente

Recenzie: Bucatarie tiganeasca pop-up dinner Fragmente

Note de pe teren:

Bucatarie tiganeasca 

4 hands cu Alex Dumitru & Leontin Alexe @Anika

As fi vrut ca acest text sa il scriu dupa lectura volumului “Bafta, devla si haram” al lui Mirel Banica, sub-intitulat “studii despre cultura si religia romilor” (Polirom, 2019). Simteam, si simt, ca as fi avut o experienta daca nu mai profunda, sigur mai informata atunci cand as fi savurat sau povestit, depinde cand s-ar fi intamplat lectura fata de cina-eveniment organizata de restaurantul Anika la inceput de toamna si care a propus o bucatarie tiganeasca gatita la patru maini de catre chef Alex Dumitru si Leontin Alexe, furnizorul sau de ciuperci, rom. Nu am obtinut cartea in timp util. Am mers si am mancat fara nici un instrument teoretic in ajutor, doar curioasa. Am mers si am mancat si am luat notite.

Si ma folosesc de ele si de unul din textele de antropologie pe care le-am dezbatut de curand, introductiv si destul de teoretic, cu studentii. Textul atrage atentia asupra doua pericole care il pasc pe cercetator pe teren. Sunt doua tentatii, doua mere cu atat mai ispititoare cu cat, precum sarpele Evei, sunt insidioase, vin din interior, din ceea ce suntem. Colac peste pupaza, desi contradictorii, ele convietuiesc in liniste si pace. Una dintre cele doua se refera la obisnuinta si usurinta cu care clasam, etichetam, categorisim si punem in sertarasele cu care am venit de acasa ceea ce intalnim pe teren. Mintea noastra cauta sensul si il inghesuie rapid in acele pattern-uri care ies la iveala prin ceea ce Kahneman si Tversky numesc euristica familiaritatii. A doua vaneaza noul sub orice chip si forma; totusi, spun cei doua autori al textului meu ca nu trebuie sa vanam diferentele.

Avand in vedere faptul ca aceasta lectura despre teren si etnografie este post facto, va fi interesant de vazut ce am notat au naturel la fata locului, la cina-eveniment organizata de restaurantul Anika la inceput de toamna si care a propus o bucatarie tiganeasca gatita la patru maini de catre chef Alex Dumitru si Leontin Alexe, furnizorul sau de ciuperci, rom dintr-un sat de pe valea Doftanei. 

Listez asadar mai jos notitele luate pe teren, la Anika, restaurant ce propune o bucatarie neo-romaneasca, din care, corect, nu putea lipsi componenta tiganeasca si nu doar pentru ca robii tigani au fost primii bucatari profesionisti locali. 

Cand intru miroase a tocana, a ceapa si legume indelung inmuiate la foc mic. Sunt indrumata spre o masa la fereastra si stam putin la povesti, Andrei Popa, somelier si co-proprietar. Maine plec in turul cramelor dobrogene asa ca profit de ocazie ca sa ii cer sfaturi; imi spune sa nu ratez Patrar de la Domeniul Bogdan. 

Ma uit pe meniu, parcurg lacom randurile cu un font ce pare batut de o masina de scris. Grafica meniului ete simpla, ilustrand un manunchi de ciuperci din care stropi? firimituri? au sarit si printre litere, mazgalind parca o fata de masa. Daca painea e cea pe care o stiu la ei, in meniul obisnuit, atunci voi incepe bine. Salivez. 

Revin la meniu si vad “dovleac de gradina cu lapte batut”. Prima reactie – yak; imi amintesc de ciorba facuta vara de mamaie si hapaita cu atat poftam direct din oala, intreaga oala, de tataie. Copiii nu se atingeau de ea. Poate acum ma imprietenesc cu ea. Poate…

Muzica antrenanta; Taraf de haidouks – In a persian market, Un tigan avea o casa; e o muzica molcoma ritmata dar nu grabita, articulata clar pe alocuri. 

Stau la o masa de marmura la fereastra unde la iarna va tine frigul departe un calorifer imbracat intr-o camasa de nuiele impletite. Sunt singura la masa. Ma uit mult pe geam. Restaurantul este pe o straduta care iese din Centrul Vechi varsandu-se ca un afluent timid in Piata Natiunile Unite. In plan apropiat vad sediul Diego, firma de transport de persoane, parasit, cu termopane pline de grafitti amator. In plan indepartat faruri albe si rosii ruleaza pe splai. Parterul turnului din cap de perspectiva e luminat alb. Incep sa se aprinda ferestrele ici colo. Oamenii din masini ajung pe la casele lor.

Primim spumant Carrasia la painea cu unt; da, este chiar acea paine, mai degraba painici pufoase, irezistibile. Ma uit in jur la ceilalti meseni; clienti intre 30 si 50 ani, in numar limitat datorita pandemiei. Vocea unei doamne se aude tare desi e mai departe, nu e la masa alaturata – vorbeste despre vin, incearca sa-si aminteasca crama, amintiri din copilarie, etc. Mestec incet painicile Anika, caldute pufosele si pe care le banui cu lapte ca-s dulcele. Pun pe ele unt molatec cu ierburi culcusite la iernat si hribi expansivi. 

La masa din spate, cea mai populata cu sase persoane, oamenii discuta de ale lor – ceasuri si telefoane, Apple vs Samsung. 

16 oameni total; barbatii imbracati casual, dintre femei doar trei avem toc. 

Turta din malai cu slanian din Valea doftanei si muraturi de casa. De ce de acolo? e din zona Leontin? Turta e chiar pufoasa pentru un aluat cu malai; muraturile nu se simt in sine – e sinergie, mai mult decat suma partilor; decor o frunza de petunie like, de verificat ce este.

Intre felurile de mancare oamenii stau pe telefon, vorbesc intre ei daca-s in grup, cei in cuplu jongleaza intre telefon si partener. Eu sunt singura – doamna (domnisoara?) bine (bine?) care sta cu nasul in telefon cand nu il baga in farfurie. Notez impresii, ganduri. Mi-a trecut prin cap sa iau un carnetel, dar atunci as fi atras atentia si mai mult; mai bine sa se creada ca stau pe FB. 

Ascultam Carolina de la Bukovina Club si Taraf de haidouks. Primesc o farfurie cu un cartof delicios in crusta de coptura ba de branza cu sos din cascavea, marar si aroma de afumat bland. 

Vis-a-vis, intr-un bar pustiu un el sta de vorba cu o ea infasurata intr-o patura. 

Oare cat de mult a intervenit Alex pe retetele lui Leontin?

In jur se vorbeste despre increderea in bancile nordice. 

Inca mai miroase ca la inceput, a tocana care da in clocot mic, apoi nasul nu mai percepe nimic; sunt ok, nu am Covid caci testul este negativ, am aflat chiar dupa amiaza. Oamenii din jur nu par sa vorbeasca intre ei despre mancarea din farfurie – teza mea se bazeaza pe ideea de experienta, de oameni interesati genuin de mancare. Oare ma insel?

O pisica trece curios-gratios pe la geam, cateva minute mai tarziu se intoarce, probabil iesise sa ia un pachet de tigari. O alta neagra trece in viteza, pe acelasi parapet de la baza ferestrei, e un autobahn pisicesc aici?

Andrei mi-a adus cascavea sa gust, sa mananc, sa ma satur?!? Il intrebasem cum arata, caci nu am vazut-o pana acum. E faina si simpla, dar cu cartof devine spectaculoasa. 

Este randul dovleacului cu lapte acru. Indraznesc. Bag lingura in farfurie. O duc cu incetineala la gura. Gust. E acru si plin de savoare.  Cubuletele seamana cu cartoful bine fiert, cartoful mult iubit. Detectez putin marar, sa fie asta o rosie aruncata in oala sa ajute laptele acru? Ce-ar fi sa incerc si eu acasa. Oare mamaie zambeste sus acolo? Tataie sigur. 

Ies din bucatarie Alex si Leontin, in uniforma de chef. Alex ne povesteste despre relatia profesionala si prietenia care il leaga de Leontin. Sta cu mainile la spate de parca a fost scos la lectie. Alex mi s-a parut mereu de o modestie si bun simt ireal si bine venite in peisajul gastronomic local. 

Ne spune despre Sotila, Plaiul Campinei, un sat care traieste din ce le da natura; niciun satean nu este angajat insa munca lor nu se termina niciodata. Culeg urzici, muguru de brad, cirese amare, fructe de padure, ciupercie vara, afine, galbiori de bard, ghebe, etc. Pentru unele sesiuni de cules Leontin si ai lui merg pe jos doua doua doar ca sa ajunga la locul dorit, unde culeg circa trei-patru ore apoi coboara drept, de la 2000m carand 30-40 kg in tarna cu bat. Leontin spune ca face asta de cand avea cinci ani. Alex rememoreaza dificultatea acestei munci pentru el dar si frumusetea peisajului; admite ca a trai pentru ziua de azi, in prezent are si avantaje – daca termina repede munca familia lui Leontin si satenii se odihnesc. Iarna este dedicata impletiturilor din nuiele; lampile si mastile de calorifer din restaurant sunt realizate de Leontin. Doamna cu voce pervaziva il chestioneaza pe Leontin; este curioasa si in acelasi timp dornica sa stabileasa o ierarhie, sau mi se pare. Este doar o doamna rafinata si beinevoitoare care nu poate iesi din categorie, ca mai toti dintre noi. 

Revenind la mancare, aflam ca Leontin este cel care a facut meniul, el l-a structurat. 

Se aduce urmatorul preparat – tocanita cu hribi, ea este vinovata, ea mirosea la inceput. Desi este cu ceapa nu e dulce, are suc de rosii – atat diferit de alb smantanos bucovinean sau de ciulamaua cu faina pe care o stiu eu. 

Puiul la jar aduce cu el aroma de foc, de jar, de taciune ca viata langa foc deschis, sub coviltire ce retin fumul de peste ani. In jur se vorbeste despre calatorii si restaurante. 

La  desert avem orez cu lapte si dulceata de mure adusa in spinare de pe munte de Leontin si ai sai. O mananc repede, recunoscatoare si fug sa platesc la bar. Fug sa il prind pe Leontin. Il intreb cum a fost sa gateasca cu Alex si daca acesta si-a bagat nasul in retete. Leontin spune ca a incercat, dar nu i-a mers si ca a gatit el cam 75% din meniu. Ii multumesc pentru experienta. Pe drum spre masina il caut pe Facebook si ma bucur ca imi accepta cererea. 

Acestea au fost notitele luate la fata locului; am intervenit asupra lor doar cat sa completez prescurtarile sau sau luminez formulari mai neclare.

In textul nostru despre cercetarea de teren se vorbeste despre reflexivitate; cum schimba terenul antropologul? ce invata, ce se dezvata in urma interactiunii?

PS: tot imi ramane de citit Bafta, devla si haram.

Rubrica mea in Zile si nopti

Rubrica mea in Zile si nopti

Recenziile sunt pareri personale, au un inerent grad de subiectivism si reflecta strict ceea ce am experimentat intr-un anume moment intr-un anume loc. Alte persoane pot avea experiente diferite si e ok, de gustibus non disputandum. StreetXO Madrid

Recenzie: StreetXO Madrid

Recenzie: StreetXO Madrid

Loud, smoky, hot and fast. Si rosu, foarte mult rosu care face ca totul sa apara bloodied, sfasiat, sfartecat, raw, viu, pulsand violent in urechi si artere.   Un local ireverent ca proprietarul sau. Cu ciupercute letale pe post de lampi. Amanita. Cu leagan la...

Profile de client HoReCa

Profile de client HoReCa

Dacă despre bucătari, restaurante și farfurii se discută în spațiul public, cu vehemență, dragoste sau ura, despre consumator se vorbește infinit mai puțin și adesea cu jenă sau cu frică, cu sufletul greu că poate ofensăm, că suntem prea direcți, prea idealiști sau...

Amsterdam, pe ploaie

Amsterdam, pe ploaie

Ca si in cazul Londrei, alta mare ploioasa, am ajunsa sa iubesc Amsterdamul in ciuda ploii (si a mirosului de iarba prezent la fiecare cativa metri).  Ploua cand am ajuns luni, a plouat marti, basca miercuri cand am avut timp sa bananai prin oras, a turnat cu galeata...

Test kitchen: Prajitura Stolojan

Test kitchen: Prajitura Stolojan

Iubesc caietele de retete, atat de mult ca nu ma dau in laturi de la nimic pentru a le avea (sora mea Roxana imi e cea mai buna prietena, avem o relatie pe care o pretuiesc nespus insa, cand e vorba despre caietul de retete al mamei, fur, mint, pacalesc, profit de...

Recenzie: sfarsit de vara la Anika

Recenzie: sfarsit de vara la Anika

Sfarsit de vara in Bucuresti

Seara de august tarziu, cand incep sa se coaca strugurii in vii de miros strazile vechilor mahalale. 

Masa luata 

august, 2020

Tip bucatarie

Neo-Romanesc 

Pret 

RRR

Str. XX

Anika

Adriana

Seara de august tarziu, cand incep sa se coaca strugurii in vii de miros strazile vechilor mahalale; in centrul orasului insa miroase a sfarsit de vara si a cauciuc incins care nu-si mai gaseste locul in putinele parcari. Suntem in intarziere si intarziem si mai mult cand descoperim ca intreaga Cale a Victoriei este inchisa, devenita pietonala in weekend. Asta ne face sa dam ocol intregii piete, sa parcam grabiti si sa mergem pe straduta pietruita concentrati.

Intram pe poarta ingusta si ne asezam la o masa pe terasa simpla, alba. Sunt mese putine, poate nici patru-cinci caci este inca pandemie si restaurantele functioneaza doar in spatii deschise. Anika este un restaurant nou, care nu avea decat cateva saptamani cand a fost instituita carantina. In februarie, cu putin inainte de deschidere am fost aici pentru un interviu cu Alex Dumitru dar si la un eveniment Fragmente numit sugestiv Pe drumul Ramnicului. Chef Dumitru este co-proprietar alaturi de Andrei Popa, sommelier. Au lucrat impreuna la Atra Doftana si au decis sa isi puna la bataie aptitudinile si visele intr-un proiect propriu. Anika este denumit dupa o strabunica langa fusta careia Alex copilul invata primele gesturi din ceea ce Gilligan numeste etica grijii. Restaurantul este micut avand astfel avantajul de a fi usor de tinut sub control dintr-o privire si de gestionat de o bucatarie rezonabil dimensionata. Anika ofera mancare romaneasca moderna si o lista de vinuri mereu noua, astfel incat sa poti descoperi cat mai multe dintre vinurile Romaniei si Moldovei.  In seara aceasta il avem ca partener de discutie pe Andrei; el este cel care ne primeste cu un zambet discret, ne lasa meniurile prezentandu-ne variantele si ne recomanda vinuri interesante. Tine locul ospatarului cu simplitate si profesionalism, iar usoara stangacie din discurs nu vine din necunoastere ci din acea politete innascuta specifica unui numar mic de oameni. Pe chef Alex il  vedem iesit la o tigara si inteleg ca sunt doar ei in seara aceea de sambata pustie, de vara in oras in pandemie. Vorbim putin si ma recucereste modestia si modul in care ma asigura ca este disponibil pentru discutii suplimentare. Nu le este usor, dar rezista, nu au incontro; au pus in locul acesta nu doar economiile si visele lor, ci si forta bratelor si sudoarea fruntii participand cot la cot la renovarea si amenajarea spatiului. Anika este materializarea modului lor de a vedea ce inseamna Romania si romanesc in gastronomie. Pentru a supravietui in aceasta perioada au vandut legume din gradina proprie, au facut sosuri, spread-uri si zacusti pe care le-au vandut online alaturi de savuroase vinuri romanesti recomandate de Andrei.  Meniul este gandit secvential – poti comanda patru, sapte sau zece preparate, fiecare set venind la un pret fix de 190, respectiv 250 ron meniul de degustare gastronomic si 330 ron Experienta Anika de persoana. Imi aminteste de Ottolenghi si sistemul sau de pret. Apa, painea si untul sunt din partea casei, iar asocierile de vin incep de la 110 ron. Cum de ceva vreme noi seara nu mancam,  dupa cum spune si o reclama la TV, decidem sa alegem varianta mai putin substantiala de patru feluri; se va dovedi ca este de fapt satioasa. Am ales fiecare doua entrees, un fel principal si un desert. Suntem patru la masa deci acoperim cu succes intreg meniul. 

Masa incepe cu painea si untul din partea casei; chiflele sunt calde si pufoase, presarate cu seminte de chimen; merg de minune cu untul prezentat ca un quenelle pe-o piatra de rau slefuita de ape repezi. Nu ne este foame dar ni se face. In paralel avem si un amuse bouche – un trio ce reuneste pate de porumbel onctuos si delicios, vinete si galbior murat.

Rosiile romanesti cu branza de oaie, care vara aceasta au aparut in multe meniuri inclusiv la Kombinat Sibiu, sunt delicioase cu mousse-ul de branza pufos si echilibrat ca sare. Andrei ne povesteste ca sunt ultimele rosii din gradina; cele care urmau sa se coaca s-au manat. Au o gradina proprie intr-un sat din Prahova unde tata Dumitru este stapan peste salate, ierburi si legume.

Sarmalutele reci cu urda si arpacas sunt lejere su racoroase; galbiorii au gust pronuntat de fum fin de la jar – farfuria se cheama A sosit Leontin, caci sunt culesi de Leontin, probabil cel mai cunoscut culegator de ciuperci sau forager din Romania; Chef Alex colaboreaza cu el de mult, inca din vremea petrecuta la Doftana si nu l-a uitat nici cat s-a ocupat de Bistro Ateneu.

Vinetele vin in doua texturi, salata si marinate, insotite de un caviar dintr-un peste nobil, desi, recunoaste Andrei, nu de sevruga, ossetra, beluga.

Pestele este pe pat de scoici; e merluciu si extrem de dulce si gustos; scoicile vin in completare intr-un sos cu morcov si unt dar acrisor cu note puternice de otet; primele inghitituri merg usor, dar se dovedeste mai greu de terminat. Gica Petrescu canta Mai vino seara pe la noi; e si Dan Spataru in meniu si altii ca el, doar muzica romaneasca; ce mirare ca esti, ce mirare ca sunt… Mi se spune ca porumbelul este delicios dar mai degraba nefacut, sa ii spunem rare nici macar medium rare, daca am putea imprumuta gradele de la vita insa ceea ce urmeaza imi confirma ca suntem intr-un loc in care oaspetele chiar conteaza. Prietenul cu pricina a mancat ce i-a placut din farfurie si nu a mentionat nimic despre ea ospatarului; farfuria a fost luata si la nici zece minute Andrei a adus un nou porumbel, mentionand ca chef-ul a vazut despre ce era vorba si a vrut sa ofere experienta corecta. 

Piureul de ceapa a pus in valoare vita, iar galbiorii murati au contrabalansat dulceata acesteia. Ne dorim putina paine extra, este mult prea buna; nu primim pentru simplul si omenescul motiv ca nu este trecuta in meniu, fiind pregatita strict pentru numarul de rezervari pentru a evita food waste (despre importanta rezervarii am scris aici in detaliu). 

La vin mergem pe mana lui Andrei si luam ca a doua sticla un furmint, soiul de strugure din care se face Tokaji. Balla Geza Furmint 2017 este vinificat diferit si, ne atentioneaza Andrei, are la inceput aroma de hidrocarburi. Suntem toti fani Rammstein asa ca ne amuzam fredonand “Ich brauche Öl für Gasolin/ Explosiv wie Kerosin/ Mit viel Oktan und frei von Blei/ Einen Kraftstoff wie Benzin” in timp ce savuram neincrezatori paharul cu benzina. Lasat la odihna, al doilea pahar devine palatabil si asistam recunoscatori la deschiderea, oxigenarea lui. E fain, sommelierul a creat un mic moment memorabil care ne confirma cat de bine este sa lasi uneori controlul pe mainile altcuiva, sa ii dai ocazia unui expert sa iti arate ceva nou. Le desert avem acoperite ambele optiuni din meniu: desertul de ciocolata cu cafea single-origin este rafinat, bine balansat, minunat; celalalt este pepene galben cu fagure de miere (acel honeycomb creat din sirop de zahar cu unt si bicarbonat). 

 

Pour la bonne bouche

O pisica simpatica si bine crescuta cerseste mut si cu demnitate pe la mese; aflu ca este mostenita din vecini si hranita cu generozitate. Noi bem vin. In boxe nu e Rammstein dar e bine.

  • Creativitate 85% 85%
  • Savoare 76% 76%
  • Atmosfera 90% 90%

Pop-up dinner Fragmente

Pop-up dinner Fragmente

Mihai Iosif Toader este unul din oamenii pe care as fi vrut sa ii cunosc mai devreme, trebuia sa il cunosc mai devreme, ca sa nu ratez cele doua episoade de cercetare etnografica transpusa in farfurie alaturi de Radu Dumitrescu si Alex Petricean. Al treilea pop-up dinner s-a intamplat marti la Anika in formula 4 hands cu Alex Dumitru, chef si co-proprietar al restaurantului ce se deschide maine, vineri.

Inspiratia echipei Fragmente a venit din Valcea, zona unde cei doi, chef Toader si Simion Bogdan Mihai au mers pe drumul Ramnicului, la ses si spre munte, in Zatreni si Maiala si au convins gospodine si lautari sa le impartaseasca bucate si muzici din vechea viata. Mihai a venit apoi in bucatarie la Anika si a gatit un meniu in sase piese puternic bazat pe cele gustate pe teren, iar Bogdan a adus cu el lautari. 

A fost o seara minunata pentru descrierea careia nu imi gasesc usor cuvintele, caci nu se intampla atat de des pe cat ne-am dori sau pe cat ni se promite, ca mancarea sa ne aduca emotie, sa ne reconecteze la ceva vechi, adanc inauntrul nostru. Ma feresc sa ii spun spirit romanesc, mandrie, apartanenta sau simplu dor universal de bunici si copilarie indiferent de regiunea in care au fost acestea. Probabil ca e putin din fiecare. In plus, a fost un studiu de caz minunat pentru tema mea de cercetare – noua bucatarie romaneasca.

Turta din Zatreni

Turta de malai olteneasca, nelipsita in gospodarie, le-a fost pregatita de catre doua familii vecine care au gatit back-to-back turte; chef Toader a pus pe turtite un pate din organele de curca cu gem de mere si chips, plus ceapa caramelizata murata. A fost un starter care pentru mine a bifat doua componente esentiale intr-o mancare: emotia si povetea; mi-a hranit adica si sufletul si mintea, nu doar stomacul prin aceea ca pate-ul mi-a amintit de mamaie, iar povestea carcasei de curca exploatata from nose-to-tail este un puternic manifest pro sustenabilitate. In plus, amintirea bunicii face mancarea autentica pentru mine. Bonus: lespezile-farfurie culese de chef Alex Dumitru cu mana lui din raul Doftana!

In supa clara de curca fideaua a devenit un raviolo umplut cu carne de pe gatul fiert si ’ciupilit’; adaugati leustean murat si mai cereti o portie. Explicatia pentru raviolo vine din existenta unei comunitati de italieni in zona Valcei, la 10-12 km de satul cercetat de echipa (oops, pozasupei lipseste caci ceea ce am gasit a doua zi in telefon este neclara; foarte probabil domnul de la Panciu ne turna vinul in pahar exact atunci).

Oltenia de munte

In zona de munte a Olteniei se mananca diferit de cea sudica, de aceea pastravul a fost tratat ca o saramura, insa uscata, cu un sos de ierburi de primavara, arse pe gratar si implinite cu putin unt. A urmat un sos din oase de curca, piure de ceapa fin si delicios si curca pe frigaruie. 

Frigaruie pe ceapa

Varza la tuci cu carne este specifica Olteniei iar in farfuria noastra varza (pe care eu personal o iubesc/ urasc in functie de starea cruda/ gatita) a fost spectaculoasa, atinsa de un fir de leurda si pusa langa un porc brezat, presat. 

Sarat in dulce a insemnat scoverga unsa cu miere si cimbrisor si umpluta cu branza sarata, mai exact razatura de pe butoiul in care se tine branza in saramura. Chef Toader a marturisit ca l-a surprins aceasta asociere dulce-sarat la sat, caci ea este clasica in scoala franceza. 

Sunt convinsa ca seara mea ar fi fost mai saraca fara muzica live a si povestile spuse de Simion Bogdan Mihai. L-am ascultat pe Stelian Lautaru si trupa lui cantand la vioara melodii de la inceputul de 1900 ba chiar si mai vechi, cum a fost rustemul, o melodie instrumentala cu influente otomane la care Simion Bogdan Mihai a acompaniat la cobza; dar ceea ce a dat ritm si pofta de viata a fost, desigur, La calul balan ….